miercuri, 22 iunie 2011

Muzica House

"House-ul" este un gen electronic al muzicii dance, care s-a dezvoltat in cluburile din Chicago (Statele Unite ale Americii) la inceputul anilor 1980, cand Frankie Knuckles mixa piese vechi din stilurile disco si euro synthpop. Noul stil a fost definit de catre Chip E, intitulandu-l "house music", denumire care reprezinta o prescurtare a numelui clubului ("As Heard At The Warehouse”) in care Frankie Knuckles mixa.

Alti specialisti, printre care si Larry Heard considera ca termenul "house" se refera la faptul ca DJ-ii, creeaza muzica in propriile case, folosind instrumente simple ca sintetizatoare sau drum machines.

Genul house se caracterizeaza prin beat-ul 4/4 generat de un drum machine si dispozitive electronice (precum sampler-ul) si un bassline continuu. La acestea se adauga sunete si ritmuri din diverse genuri muzicale precum synthpop, blues sau jazz. House -ul este o muzica cu un tempo ridicat destinata dansului, cu un prag al ritmului cuprins intre 118 BPM si 135 BPM, cu 127 BPM in medie din anul 1996.

In mod evident existenta muzicii house, dar si celei electronice sau hip-hop-ul nu ar fi fost posibila fara sintetizatoarele, care produc sunetele electronice, dar permit un control adecvat asupra sound-ului si posibilitati infinite de configurare a sunetului.

Precursorii muzicii house au fost track-urile electronice. Coloana sonora a filmelor americane de tip SF ( exemplul cel mai elocvent fiind coloana sonora a serialului BBC, "Doctor Who") a stimulat aparitia unor numar impresionat de fani ai acestui tip de muzica. Astfel de influente s-au resimtit in formatii celebre ale anilor 1970 precum Pink Floyd, Soft Machine, Amon Duul, Crazy World of Arthur Brown.

Clubul "Warehouse" a reprezentat un punct de referinta in dezvoltarea muzicii house. Noul trend a fost dezvoltat de DJ-ul rezident al clubului, Frankie Knuckles, care sesizand numarul limitat de discuri, a scos atmosfera din rutina, incercand o mixarea a pieselor vechi. In esenta, piesele ramaneau disco, insa pana la finele anilor 1980, cand au aparut primele drum machines.

In anii 1990 muzica house s-a impus si a capatat contur prin raspandirea culturii rave, legalizarea petrecerilor rave si interzicerea drogurilor. Ca stil muzical house-ul se situeaza intre comercial si underground, in functie de DJ-ii. Cei, care s-au axat pe underground, au ales un sound techno pur, iar cei care au speculat partea comerciala, au creat un dance simplu.

Techno si trance-ul se numara printre primele genuri ale muzicii house dezvoltate incepand de la mijlocul anilor 1980 si respectiv inceputul anilor 1990. Principalul criteriu de diferentiere ale celor doua stiluri este BPM-ul productiilor. BPM -ul semnifica bataile pe minut.

Muzica trance se caracterizeaza printr-un BPM rapid si energic, cu un ritm si linie melodica foarte evoluata si complicata. Muzica trance prilejueste celebrele si incendiarele festivaluri: "Trance Energy", "Black & White Sensation" si altele. Muzica trance este reprezentata de catre DJ precum: Paul Van Dyk, Tiesto, Armin Van Buuren, Paul Oakenfold, Ferry Corsten.

Muzica techno are un BPM similar muzicii trance si se numara printre primele stiluri de muzica electronica. Techno se imparte in mai multe subgenuri printre care: minimal techno, Detroit techno, Chicago techno, tech-house etc. Muzica techno este reprezentata de DJ precum: Jeff Mills, DJ Rush, Dave Clarke, Ben Sims, Eddie Richards, Craig Richards.

House-ul are o paleta variata de subgenuri, printre cele mai cunoscute se regasesc:
- Acid House - un derivat al genulul "Chicago" construit in jurul instrumentului bassline "Roland TB - 303". Muzica este puternica, nonconformista, cu sampler-uri care produc efect hipnotic. Reprezentanti: Adonis, L.A. Williams;
- House-ul Ambiental - consta in mixarea muzicii ambientale sau de tip "chillout", subliniind ritmuririle house;
- Chicago - caracterizat de bassline simplu, ritm 4/4, instrumente de percutie. Reprezentanti: Larry Head, Steve Poindexter;
- Electro house - s-a dezvoltat in perioada anilor 2000 si a fost influentat de muzica electro a anilor 1980. Reprezentanti: Steve Angello, Eric Prydz;
- Funky house - s-a dezvoltat in anii 1990. Poate fi divizat in mai multe subgeni precum: French house, Italian house, Disco house, Latin house si multe alte genuri. Se recunoaste prin bassline, care se retine usor si sintetizatoarele, care ii confera ritmului bouncy. Reprezentanti: Axwell, Seamus Haji;
- Pop House - cunoscut si sub numele de "muzica de dance comerciala" se situeaza la granita dintre house si dance-pop. Se caraterizeaza printr-un ritm 4/4 si un bassline adanc;
- Progressive house - se caracterizeaza printr-un sound aparte, respective un gen soft, care trece de la sumbru la o atmosfera vesela si plina de viata. De regula, are un tempou scazut. Acest gen prezinta similitudini cu muzica trance.
Reprezentanti: John Digweed si Sasha, Chris Fortier, Danny Tenaglia, Deep Dish.



Artisti romani
Activ, DJ Project, Fly Project, Impact, Animal X.

Artisti straini
John Digweed, Danny Rampling, Frankie Knuckles, Marshall Jefferson, Paul Johnson, Deep Dish, Paolo Mojo.

Jazz


Jazz-ul a aparut la inceputul secolului al XX-lea in statele sudice ale Statelor Unite ale Americii si are ca origine melodiile populatiei afro-americane. Acest gen se caracterizeaza prin tonalitatile de blues si ragtime, dar si influente din muzica europeana. Ulterior, jazz-ul mai cuprinde elemente specifice muzicii latino-americane.

Atat originea, cat si semnificatia initiala a cuvantului "jazz" ridica multe controverse. Una dintre variante sugereaza inrudirea fonetica cu expresia "chasse-beau", care reprezinta o figura de dans din Luisiana. O a doua varianta face trimitere la cuvantul Jezabel, care era numele unei prostituate din New Orleans. Numele acesteia se scrie in ortografie americana "Jazz-Bel". In jargonul populatiei locale, cuvintele “jasm” sau “gism” semnifica atat rapiditate si energie, dar si sensuri erotice.

Insa consacrarea cuvantului “jazz” vine in 1917, cand formatia Original Dixieland Jazz Band a repurtat un succes rasunator la "New York Columbus Circle". Astfel, “jazz” intra in limbajul curent, desi acest cuvant se folosise in 1913 intr-un ziar din San Francisco.

Jazz-ul se reflecta in amestecul diverselor traditii muzicale ale sclavilor proveniti din Africa. Tot din aceasta traditie, reies stilurile de interpretare, care-i permit cantaretului un spatiu larg de executie si libertate de improvizare, cu o schema "intrebare si raspuns" (Call-and-Response) pe un fond ritmic complex, ce duce la sincoparea melodiilor executate de diverse instrumente.

Istoria jazz-ului arata o evolutie a stilurilor in decursul anilor, intr-un lant logic continuu, in care fiecare stil se interconecteaza cu cel anterior si posterior, astfel incat inlaturarea unuia dintre ele este imposibila, intrucat ar compromite intreaga intelegere a jazz-ului.

Jazz-ul cuprinde o diversitate de stiluri: "New Orleans", "Dixieland"; "Chicago", "Cool Jazz", "Hard Bop", "Modal Jazz", "Free Jazz", care de asemenea include alte subgenuri.




Artisti romani
Aura Urziceanu, Nicolae Simion, Christian Soleanu, Harry Tavitian, Mircea Tiberian, Eugen Ciceu (sau Eugen Cicero), Vlad Popescu, Garbis Dedeian, Johnny Raducanu, Marius Pop, Capriel Dedeian, Petrica Andrei.

Artisti straini
Benny Goodman, Louis Armstrong, Miles Davis, Dizzy Gillespie, Charlie Bird Parker, Ella Fitzgerald, Billie Holiday, Duke Ellington. Orchestre de jazz: Count Basie, Fletcher Henderson,Artie Shaw, Jimmie Lunceford.



Blues

Prima aparitie a "blues-ului" nu este bine precizata si este cel mai adesea datata intre anii 1870 si 1900, o perioada care a coincis cu emanciparea sclavilor si tranzitia de la sclavism la mici producatori agricoli din sudul Statelor Unite ale Americii.

Etimologic vorbind, "Blues" se refera la o stare de spirit de tristete, depresie sau melancolie. In secolul al XIX-lea, sintagma era folosita ca un eufemism pentru politie si starile de delir ingrozitoare provocate de dependenta psihica generata de abstinenta de la consumul de droguri sau bauturi alcoolice.

Insa, "Bluesul" este un gen muzical vocal si instrumental, care s-a dezvoltat in S.U.A. in randul comunitatilor afro-americane, avand ca baza cantecele spirituale, rugaciuni, psalmi strigaturi si cantece. Genul a evoluat de la muzica vocala neacompaniata a lucratorilor negri saraci intr-o larga varietate de stiluri si subgenuri cu variatii regionale care a traversat S.U.A si mai tarziu Europa si Africa.
Formele si genurile muzicale, considerate in prezent "blues" precum si "country music" s-au dezvoltat in acelasi regiuni in timpul secolului al XIX-lea din sudul Statelor Unite ale Americii. Inregistrari "blues" si "country" pot fi gasite inca din 1920, cand industria muzicii americane s-a dezvoltat si chiar a creat categorii de marketing denumite "race music" si "hillbilly music" pentru a vinde muzica negrilor si respectiv a albilor. La acea vreme nu exista o impartire clara intre "blues" si "country", cu exceptia rasei cantaretului.

La fel ca si alte genuri muzicale precum jazz, rock and roll, heavy metal sau hip hop, "blues" a fost acuzat ca fiind "muzica diavolului" ("devil's music") si ca incita la violenta si fapte antisociale. Astfel, la inceputul secolului XX, genul "blue" avea o reputatie proasta. Insa, W.C. Handy, compozitor si muzician, este cel care reuseste sa faca bluesul mai respectat in randul populatiei americane albe. Artistul mai este numit "Parintele bluesului".

Ulterior, bluesul s-a impus si a exercitat o influenta considerabila asupra muzicii americane si celei de tip western, devenind parte a genurilor ragtime, jazz, bluegrass, rock and roll, hip-hop, muzica country si cantece pop.

O forma cunoscuta a muzicii blues este "Blues&Soul", care s-a dezvoltat in perioada 1960 - 1970 si combina elemente de soul si muzica urbana contemporana. Unul dintre pionerii acestui gen a fost Bobby Bland si piesa "The Thrill Is Gone" semnata de BB King. Blues&soul s-a bucurat de o mare popularitate in anii 1980. Printre muzicienii "Blues&Soul" se regasesc: ZZ Hill, Otis Clay, Latimore, Little Milton, Johnny Adams, Solomon Burke, Wilson Pickett, Bobby Rush si Johnnie Taylor.

Bluesul clasic este o tema de 12 masuri, construite din trei secvente si cuprinde o schema "Intrebare si raspuns" (Call-and-Response).

"Blues" cuprinde numeroase genuri dintre care amintim: Acid Blues, African blues, Blues Drama Blues-rock, British blues, Canadian blues, Chicago blues, Country blues, Delta blues, Gospel blues, Jazz blues, Memphis blues, Piano blues sau Soul blues.

De asemenea, mai sunt genuri muzicale care nu sunt "blues", dar pot contine influente din acest gen.

In prezent, "Blues" este o componenta importanta a mostenirii culturale americane si afro-americane.


Artisti romani
A.G. Weinberger, Bega Blues Band

Artisti straini
Louis Armstrong, Ray Charles, Memphis Slim (jazz - blues); B.B King, Eric Clapton (modern blues - 1950); Jimi Hendrix, Led Zeppelin, The Doors, Fleetwood Mac, Santana, The Rolling Stones (blues sfarsitului 1960, rock music).



Muzica Clasica

Muzica clasica defineste mai multe genuri muzicale diferite, insa inrudite. Fara vreo clasificare anume, semnificatia uzuala a muzicii clasice este muzica clasica europeana. De asemenea, termenul se mai poate referi la muzica clasica a popoarelor din afara Europei, precum: muzica clasica persana, muzica clasica indiana sau muzica clasica chineza.

In principiu, muzica clasica este compusa si interpretata de artisti profesionisti foarte bine instruiti. Muzica clasica este o traditie scrisa, fiind compusa, scrisa si transmisa prin intermediul partiturilor.

Muzica clasica cuprinde urmatoarele genuri: muzica avangardista, muzica de balet, muzica orchestrala, muzica de camera, muzica corala, muzica de concert, muzica de film, muzica de claviatura, muzica de teatru, opera, muzica simfonica si muzica vocala.

Artisti romani
Ciprian Porumbescu, George Enescu, Angela Gheorghiu, Mariana Nicolesco, Felicia Filip

Artisti straini
Mozart, Beethoven, Wagner, Brahms, Max Steiner, Vangelis, John Cage, Edgard Varese, Karlheinz Stockhausen, Philip Glass, Tchaikovsky, Stravinsky, Copland, Meredith Monk, Patrick Gilmore, John Philip Sousa, Gustav Holst

R&B (Rhythm & Blues)

R&B sau RnB (Rhythm and Blues) este un gen muzical, care imbina influentele jazz, gospel si blues si a fost interpretat de catre artistii afro-americani.

S-a dezvoltat in anii 1940 si, in primele manifestari in forma initiala, R&B a fost unul dintre predecesorii rock and roll-ului. Robert Palmer, muzicolog si producator "blues" considera ca "Rhythm & Blues" cuprinde toata gama, care se refera la orice tip de muzica, compusa de catre sau pentru populatia afro – americana.

Termenul a fost inventat in 1947 de catre Jerry Wexler ca un termen de marketing muzical in Statele Unite ale Americii.

Astazi, acest acronim folosit pentru R&B complet se refera la viziune moderna a genului soul si al celui funk, influentate de muzica pop, mai ales incepand din anii 1980 dupa decaderea genului disco.

Artisti romani
Cristina Spatar

Artisti straini
Alicia Keys, Toni Braxton, Mary J. Blige, R.Kelly, Usher, Aaliyah, Akon, Ashanti, Ciara, Macy Gray, Nelly Furtado, Missy Elliott.

Hip hop

Hip hop (numit și hip-hop, hiphop sau prin generalizare rap) atât un gen de muzică cât și o mișcare culturală ce s-a dezvoltat în comunitățile urbane începând cu anii 1970.Crearea termenului hip hop este atribuită lui Keith Cowboy, un rapper ce cânta cu Grandmaster Flash & the Furious Five. Deși Lovebug Starski, Keith Cowboy, și DJ Hollywood foloseau termenul când acest gen de muzică era cunoscut ca disco rap, se crede că Keith Cowboy a creat acest termen în timp ce râdea de un prieten care se înrolase în armată, cântând cuvintele "hip/hop/hip/hop" într-un fel în care imita cadența ritmică a soldaților ce mărșăluiesc.Cowboy a dezvoltat cadența și a înglobat-o în spectacolele lui, apoi a fost copiată de alți artiști; ca de exemplu partea de început a cântecului "Rapper's Delight" de către The Sugarhill Gang. Afrika Bambaataa este primul care a folosit termenul ca descriere a subculturii de care aparține muzica hip hop, deși se sugerează că același termen a fost și ca o descriere negativă a noului gen de muzică.
De când a apărut în New York în anii 1970, hip-hop-ul a ajuns să înglobeze un întreg stil de viață care încorporează diverse elemente de etnicitate, tehnologie, artă și cultură urbană. Sunt patru elemente fundamentale în hip hop:

Musica Rock

MUZICA ROCK - PREZENTARE SI ORIGINI
De-a lungul timpului fenomenul rock a suferit numeroase schimbari, incepand de la regele rock'n'roll-ului, Elvis Presley, si ajungand azi la un rock alternativ (System Of A Down, Korn etc.) sau chiar un hardcore. La originea muzicii rock se afla rock'n'roll-ul, muzica ce a luat nastere in anii '50, bucurandu-se imediat de o imensa popularitate. Printre primii cantareti si instrumentisti se numara Chuck Berry, Muddy Waters, Little Richard si bineinteles Regele, cum este supranumit de fani, Elvis Presley. Incepand din anul 1954 Elvis a inregistrat in intreaga sa cariera peste 400 de cantece, discurile fiind vandute in peste 260 de milioane de exemplare. Primul sau hit Heartbrake Hotel a devenit in 1956 simbolul muzicii rock'n'roll a acelor ani si al non-conformismului tinerei generatii. Alte melodii de mare popularitate din acea perioada au fost: Blue Suede Shoes, Hound Dogs, All Shook Up etc. Cariera sa a luat o pauza pe timpul satisfacerii serviciului militar, pauza ce a afectat serios mentalitatea cantaretului. Dupa revenirea sa pe scena s-a observat o schimbare in stilul sau de muzica. Elvis a renuntat la stilul sau vioi, pentru unul mai lent, compunand si cateva balade (Are You Lonesome Tonight, Wooden Heart). Aceasta este perioada de declin a artistului care incearca sa-si recastige faima jucand in cateva filme, dar toate s-au dovedit un mare esec. Ca un ultim racnet al unui leu muribund, in 1968 Elvis mai compune cateva piese cu care va ramane in istorie: In The Getto, Suspicious Minds, sau Polk Salad Annie. Elvis se stinge din viata in luna august a anului 1977. In anii '60 muzicii rock i-au fost aduse imbunatatiri considerabile. De abia de acum se poate vorbi de o muzica de grup. Versurile si linia melodica erau gandite ca un tot, ce avea o functionalitate multipla (un transfer al emotiei de la artist la public si un nou sens notiunilor de autenticitate in trairea afectiva a actului artistic). Astfel a avut loc o explozie a muzicii rock, fiecare grup avand un repertoriu de compozitii proprii si totodata originale. In 1958, trei tineri din Marea Britanie (John Lennon, Paul McCartney si George Harrison) isi intalnesc destinele pentru a intemeia o formatie ce va ramane in istorie The Beatles. In anul 1962 formatia ajunge la distributia care a consacrat-o prin venirea bateristului Ringo Starr (pe numele sau Richard Starkey). Primul single al formatiei, care a aparut in 1962, se numeste Love Me Do - a fost oarecum lipsit de succes. Prima piesa a celor de la Beatles care a avut succes in Marea Britanie este Please, Please, Me. In 1963 albumul With the Beatles este vandut in peste un milion de exemplare. Ecourile muzicii celor patru sunt auzite si dincolo de ocean, unde devin eroi prin melodia A Hard Day's Night. In 1965 membrii formatiei devin membri ai Meritului Imperiului Britanic datorita vanzarilor masive de discuri, fapt ce a dus la redresarea financiara a Marii Britanii. In anii ce vor urma formatia se bucura de un prestigiu tot mai mare, iar fanii lor sunt rasplatiti cu melodii cum ar fi: Let It Be sau We Can Work it Out. Trupa se destrama pe 10 aprilie 1970 cand Paul McCartney se separa de formatie. In acest timp, dincolo de ocean, cotidianul Disco Revue publica un articol despre o noua formatie, si anume Rolling Stones, avandu-i in componenta pe Mick Jagger, Brian Jones, Keith Richard si Jan Stewart. Atentia publicului este captata in 1964 in timpul unui concert alaturi de formatia Ronetts. In urmatorii 5 ani activitatea trupei este una extrem de intensa: 15 discuri single notabile, numeroase albume. In 1969 Brian Jones paraseste formatia, fiind inlocuit de Mick Taylor. In 1970 formatia se muta la Paris, unde isi continua inregistrarile pana in 1974, cand membrii incep sa compuna singuri, aparand cateva albume solo ale celor patru. Dupa 1976 cei patru mai compun pentru formatie ocazional, despartirea definitiva avand loc in 1980. In anii '70 atentia publicului a fost acaparata de o alta formatie care va ramane in istorie: Queen. In 1972 Brian May si Roger Taylor l-au chemat pe prietenul lor Freddy Mercury pentru a pune bazele unei formatii. Dupa sase luni, John Deacon a fost acceptat ca basist al grupului. De-a lungul anilor nici o formatie nu a cucerit lumea si topurile cum a facut-o Queen. Incepand din anii '70 si continuand in anii '80 membrii formatiei au scris hit dupa hit. De la primul lor single Bohemian Rapsody si pana la imnurile We are the Champions si We will rock you muzica lor a fost auzita in toate colturile lumii. Odata cu apropierea anilor '90 formatia trebuia sa-si imparta timpul intre turnee si inregistrarile din studiouri. The Miracle si Innuendo s-au dovedit a fi cele mai bune albume ale formatiei. Din pacate drumul formatiei a luat sfarsit in luna noiembrie a anului 1991 cand Freddie a fost rapus de unele complicatii ale S.I.D.A. Desi Queen a murit in aceea zi, cei trei membri ramasi in viata au incercat sa tina spiritul formatiei viu, publicand albume ce vroiau a fi continuari ale operei lui Freddie: Made in Heaven. Desi Freddie ne-a parasit, va trece mult timp pana cand mostenirea sa lasata lumii va fi uitata. Pentru a continua incursiunea noastra in istorie voi prezenta o formatie care a facut furori in randul fetelor (datorita solistului) fiind totodata si una dintre marile reprezentante ale stilului Hippie. Daca nu v-ati prins va spun eu: este vorba de The Doors. Formatia a aparut in anul 1967, promovand prin muzica lor pacea, dragostea si non-violenta, componentii formatiei ( Jim Morrison, Robby Krieger, Ray Manzarek si John Densmore) facand toti parte din miscarea flower-power. Formatia a cunoscut un imens succes inca de la primele aparitii datorita unui stil nou, evidentiat de imbinarea placuta a unei ambiante ametitoare prezenta in mai toate piesele lor si mesajul lor de pace si dragoste. Prima lor piesa de succes a fost Light my fire, de pe albumul The Doors(1967), un album de referinta in discografia formatiei. Succesul formatiei a continuat cu piese precum The End, People are strange sau Break on Through. Doors devine in acest timp o formatie iubita de milioane de oameni, dar si foarte controversata datorita unor versuri, dar si datorita solistului care pentru unii conservatori reprezenta un pericol pentru adolescenti (droguri, alcool, tigari etc.). Urmatoarele 2 albume (Strange Days, Waiting For the Sun) reprezinta o reeditare a succesului primului album, cu diferenta ca pun in lumina disponibilitatile chitaristului Krieger. Ca si in cazul multor altor formatii care la inceput au evoluat promitator, The Doors incepe sa cunoasca un declin, urmatoarele albume (The Soft Parade, Morrison Hotel) inclinand spre banalitate, ne mai aducand nimic nou in muzica lor, astfel trupa devine un grup rock oarecare, mediocru, iar dupa moartea subita a lui Morrison (1971, Paris) dispare orice vestigiu de individualitate a formatiei. La doar un an de la infiintarea trupei The Doors, cinci tineri ambitiosi (Lord, Blackmore, Nick Semper, Rob Evans si Paice) au pus bazele altei formatii ce a facut istorie: Deep Purple. Cel dintai album (Shades of Deep Purple) a dobandit sufragiile publicului american. Nemultumindu-se cu succesul de rutina, formatia si-a cautat un drum propriu si un stil cat mai aparte, totodata incercand distantarea de banalitate. Astfel componenta trupei se modifica, Semper si Evan fiind inlocuiti de Ian Gillian si Roger Glover. Noua componenta apare pe genericul albumului Concerto for Group and Orchestra, un disc ambitios ce combina muzica rock cu cea clasica (colaborarea facandu-se cu Royal Philharmonica Orchestra). Albumul insa nu a avut succesul dorit, iar formatia a revenit la sonoritati mai obisnuite, astfel in 1970 formatia scoate piesa Black Night, care devine un adevarat hit. In aceelasi an apare albumul Deep Purple in Rock care a rezistat in topuri un an. Urmatorul album (Fireball) s-a dovedit a fi o reeditare a succesului albumului anterior. La mijlocul anului 1972 survin conflicte in sanul formatiei, solistul Gillian fiind primul care paraseste grupul, urmat de Glover (ce se va alatura formatiei Nazareth). Desi acestia doi sunt inlocuiti, formatia nu s-a mai bucurat de succesul anterior. Deep Purple reprezinta un exemplu elocvent de nonconformism fata de mass-media, formatia tinzand mai mult catre actul de cultura si zonele spiritualitatii elevate ale artei sunetelor. In timp ce Deep Purple se afla la inceput de drum, formatia Yardbirds se stingea. Singurul supravietuitor, Jimmy Page, se hotaraste sa infiinteze New Yardbirds. Primul instrumentist cu care vine in contact este John Paul Johnes. Urmatorii primiti in trupa sunt Robert Plant si John Bonham. Numele de Led Zeppelin este adoptat la sugestia bateristului formatiei WHO (Keith Moon). Fiind primiti cu antipatie de publicul britanic formatia trece oceanul, unde dupa editarea primului album dobandesc consacrarea, fiind apreciati ca cei mai de seama succesori artistici ai grupului Cream. Acest prim album (Led Zeppelin) sofisticat, dar plin de energie, contine doua piese importante si totodata de succes: Communication Breakdown si Dazel and Confused. Al doilea L.P. (Led Zeppelin II), purtand numele formatiei, a constituit o extindere si o augmentare a primului album. Acest disc marcheaza inceputul unei perioade in care Led devine obiectul unei atractii unanime si internationale a iubitorilor muzicii rock. Desi albumul Led Zeppelin III a avut la baza stilul hard rock el a reflectat si o directie mai subtila, odata cu introducerea unui element de intensitate sonora redusa, orientat spre folk (caracteristica mai bine vizibila pe albumul Led Zeppelin IV). Astfel, acest album gazduieste deopotriva piese hard precum Black Dog sau Rock and Roll si cintece pline de rafinament precum Stairway to Heaven (fara indoiala una dintre cele mai bune piese ale grupului). Beneficiind de serviciile unui impresar competent (Peter Grant), Led Zeppelin si-a consolidat o reputatie stabila in randul publicului rock de pretutindeni. Reputatie datorata nu numai activitatii sustinute, neintrerupte, statorniciei si fidelitatii componentilor fata de grup ci si unei caracteristici a muncii lor care trebuie mentionata: Led Zeppelin isi concentreaza eforturile exclusiv in inregistrarea de albume L.P. si in aparitii live pe scene de concerte. Ca si grupul Who, Led Zeppelin intruchipeaza cuplajul perfect al grupului de trei instrumente cu vocea solistului. Insa din anul 1980 se observa o scadere a creativitatii grupului, totul terminandu-se brusc pe 25 septembrie al aceluiasi an, cand John Bonham este gasit mort in patul sau. Prima data cand ii auzi, auzi un uragan. Chiar si cu butonul de volum dat cat mai la stanga, totul pare incredibil de tare. Exista ceva aici care pare sa fi captat esenta insasi a grozaviei rock'n'roll-ului. Este atat de distrugator, incat parintii speriati s-au gandit sa aplice eticheta INTERZIS CELOR SUB 18 ANI!. Sexul curge din fiecare inregistrare, asa cum curge zeama cand storci o portocala. Multi pusti si-au pierdut inocenta ascultand Led Zeppelin, iar unele fete si-au pierdut chiar virginitatea, spunea Michael Gross in prefata la cartea sa Robert Plant, aparuta in 1975. Rock-ul anilor '70 incepe, treptat, sa se detaseze intr-o mare masura de claritatea si muzicalitatea din trecut, tinzand catre un sound cat mai greu. Black Sabath este un astfel de exemplu. Englezii se inspira din blues-rock-ul unor trupe gen Cream, Blue Cheer sau Vanilla Fudge, incetinind putin ritmul, accentuand basul precum si frecventa si volumul solo-urilor de chitara. Primul single (Evil Woman) si mai apoi albumul de debut cu numele formatiei vor fi lansate in 1970. Istoria lor este una lunga, marcata de diferitele schimbari in componenta; Ozzie Osbourne (solistul initial) pleaca in '77 fiind inlocuit pe rand de nume nu mai putin celebre: Ronnie James Rio (ex. Rainbow) si Ian Gillan (Deep Purple). Singurul membru permanent va fi chiaristul Anthony Iommy, la un moment dat restul trupei fiind practic angajati de el. Succesele Black Sabath vor fi oarecum indiferente de perioada prin care trecea trupa, memorabile fiind albumele Paranoid('70), Master Of Reality('71), Heaven And Hell('80) si chiar Dehumanised ('92). Pe un cu totul alt continent (Australia) se formeaza in 1973 o trupa cel putin ciudata. AC/DC se dezvolta ca o reactie impotriva rock-ului amplu, pompos. Stilul va degaja o senzatie de restrangere, de spatiu inchis, fiind chiar numit rock minimalist. Combinat cu vocea lui Bon Scott, trupa isi asigura doua decade in care va fi imitata de un numar urias de formatii. Curios e faptul ca Bons Scott era de fapt soferul lor, cantand initial pentru a-l inlocui pe vocalistul initial, Dave Evans. Grupul este perceput la propriu ca o adunatura de brute (una din ciudatenii fiind concertele la care se costumau intr-o uniforma scolara), succesele sale fiind totusi incontestabile. Debuteaza cu TNT si ulterior High Voltage si se fac cunoscuti la nivel mondial prin Let There Be Rock ('77). Urmeaza apoi Powerge, pentru ca la 20 februarie sa moara Bon Scott. Perioada '80-'83 va fi surprinzator cea de apogeu a formatiei, care revine totusi in 1990 cu un The Razor's Blade si apoi Ballbreaker ('95). Inapoi in Anglia, in '76 este infiintat Iron Maiden de catre basistul Steve Haris. Dupa ce petrec sfarsitul anilor '70 prin localurile Londrei, lanseaza primele albume, Iron Maiden si Killer, care conving ca este vorba de o abordare destul de dura a ceea ce numim metal. Schimba vocalul, pe Paul D'Ano, cu Bruce Dikinson si lanseaza apoi Number Of The Beast (care le va aduce succesul international) ('82) si mai apoi Piece of Mind. Dupa care incep sa apara primele schimbari in stilul lor, rezultand Somewhere in Time si apoi Seventh Son Of The Seventh Son('88), ultimul extrem de bine apreciat de critica, pentru ca in '91 sa lanseze cel mai bine vandut album al trupei, Fear Of The Dark. Plecarea lui Dikinson in 1995 va fi resimtita de trupa, urmatorele doua discuri nefiind nici bine receptate si nici succese comerciale. Albumul din '99, New World, va celebra insa reintoarcerea sa. Pe fondul amplitudinii tot mai mari pe care o ia curentul metal in defavoarea rock-ului clasic apare, in lumina anemica dar plina de sperante a Underground-ului, un grupulet numit Metallica compus initial din trei membri de 19 ani. Membri se vor schimba des datorita numeroaselor certuri (in mare parte datorita consumului mare de R-OH), dar si a mortii lui Cliff Burton in 1984. In afara de el, istoria isi va mai aminti de James Hetfield (voce, chitara), Lars Ultich (baterie), Kirk Hammett (chitara), Jason Newsted (bas). Ceea ce vor canta va fi suficient de original pentru a permite incadrarea lor in destule subgenuri dupa album sau doar pareri. Ca noutate, folosesc pentru prima data procesoarele de sunet, pentru a aplica diferite efecte instrumentelor. Punctul de plecare au fost albumele Kill 'Em All ('83) si Ride The Ligthning (84). Cu Master of Puppets castiga o popularitate mondiala, fiind primul disc de platina al formatiei, continuand apoi cu o serie de turnee din care se remarca cel cu Ozzie Osbourne sau cu Anthrax. Urmeaza mult apreciatul And Justice for All care incheie perioada trash a formatiei. O directie noua va fi consacrata odata cu Metallica ('91), formatia axandu-se pe hard rock. Load si Reload, desi uneori criticate, au fost (inca mai speram ca nu) cantecul de lebada al unei formatii tot mai acuzate ca devine comerciala. Anii '80 mai dau nastere unei trupe de referinta, Guns 'N Roses, caracterizata pe scurt prin mult talent, inspiratie, ambitie si multe scandaluri. Muzica lor aduce a demult uitatul rock 'n roll, vorbind despre subiecte destul de comune dar ingenios prezentate: droguri, sex, apatia vietii in orase. Versurile pot suna urat, amuzant, misogin sau sensibil. Debutul il fac in '86 cu Appetite for Destruction, succesul fiind asigurat in mare parte de single-ul Sweet Child O' Mine. Albumul doi, desi se lasa asteptat pana in '91, va deveni albumul doi si trei: Use Your Illusions I/II. Desi vanduta foarte bine, G'N'R isi va pierde din influenta prin simplul fapt ca nu va mai lansa nimic, asta in contextul in care incep sa apara trupe fara pretentiile si excesele de vedeta ale unui Axl Rose (vocalul), de exemplu Nirvana. Ingroparea formatiei a fost asigurata practic de perfectionismul lui Axel: unii membri au fost dati afara pe motive indoielnice (ulterior li s-a interzis chiar sa priveasca putinele reprezentatii ale grupului), concerte au fost amanate, iar trupa a prins radacini cativa ani buni in studiourile de productie perpetuand amanarea unui album din '94 pana in 2001. Cert este ca prin putinul pe care ni l-a oferit, G'N'R concentreaza toata vitalitatea hard rock-ului anilor '80, intr-o perioada in care multe formatii sunt acuzate ca trec de cealalta parte a baricadei, inspre alternativ. De fapt acesta este si numele miscarii reprezentative a anilor '90; multe formatii dintre care tot multe vor fi uitate. Nirvana nu este un astfel de exemplu, in afara popularitatii in randul reprezentantilor sexului frumos, impunand un stil numit grunge punct de plecare pentru viitorul (si mult hulitul) alternative rock. Stilul energic, structura extrem de dinamica a pieselor, se vor regasi de aici inainte la orice formatie care va canta ceva cat de cat apropiat de rock. In paralel se remarca Rammstein, o formatie germana de industrial, datorita competentei instrumentistilor si a versurilor neo-naziste [poate pareri, eu nu stiu germana] rezultand o destul de interesanta revigorare a deja banalului metal. Marylin Manson, trupa cunoscuta mai ales prin numarului sinuciderilor in randul fanilor si a personalitatii bizare a solistului [de la aparitiile scenice pana la comportamentul sexual]. Inspirandu-se de la niste Nine Inch Nails, reusesc sa imbine pasaje ce aduc aminte de rock'n roll cu versuri geniale care ascund uneori o lirica profunda. Pe scurt genul de trupa pentru oricine are nevoie sa asculte ceva serios si greu. Aici ar trebui sa se termine articolul, respectand parerea unei bune parti a rockerilor si mai ales criticilor care, din snobism, din conservatorism, sau pur si simplu pentru ca au dreptatea lor, considera ca tot ce a urmat nu mai are vreo importanta. Este vorba despre nu-metal. Aceasta s-a concretizat mai degraba printr-o miscare decat printr-un stil, caracterizata prin importanta imaginii in detrimentul calitatii sau a talentului. Ceea ce nu inseamna neaparat ca ultimele doua nu exista, ci doar ca putini le vor mai lua in seama in contextul in care exista un Mtv si a cumpara un album devine o raritate pentru noua generatie. Este standardizata (in general) structura melodiei, alcatuita din trei strofe (ultima cantata diferit) si un refren simplu sau dublu (asta se vroia a fi adaptarea termenului pre-chorus) cantat dupa fiecare strofa (la prima optional). Versurile pun accentul pe lirica, dar sunt in mare parte proaste. Este subliniat puternic sound-ul si asta se vede usor (se folosesc tot mai mult procesoarele de sunet, orga si chitarele electrice). Pe de alta parte, solo-urile instrumentale sunt pe cale de disparitie. Nasterea nu-metalului (in SUA este numit crossover) inseamna un 11 octombrie 1994, influente din partea catorva trupe ca Faith No More sau Tool si un album exploziv [caruia nici nu-i poti reprosa prea multe], KoRn, al trupei cu acelasi nume. Inovatia este majora - putin trash, ceva funk, versuri ?rap-uite? pe alocuri si un sound schimbat enorm [o divizie intreaga numita KoRn Noise se afla la un moment dat in spatele lor] si redescoperirea chitarei pe 7 corzi, considerata moarta la acea data, miscare care va fi copiata apoi de atatea si atatea trupe. Al doilea album nu va aduce nimic nou, fiind asemanator cu primul, dar ceva mai inchis (totusi un Good God va ramane in istorie). Deftones, poate cea mai talentata trupa a noului val, iese la rampa cu un album de exceptie, Adrenaline. Stilul rece, infundat combinat cu vocea exeptionala a lui Chino Moreno(?) este combinatia perfecta ce va reusi sa ascunda niste versuri ceva mai putin reusite. Aparitia unor formatii ca Limp Bizkit ii va lasa cumva in al doilea plan. Tehnic vorbind, aceasta trupa, pe langa ca isi asuma creditul inventarii crossover-ului, va impinge usor curentul spre comercial, printr-un remarcabil totusi Three Dollar Bill Y'All (1 Iulie 1997). Alegere confirmata apoi si de KoRn prin Follow The Leader, album care s-a vandut extraordinar de bine si cam atat, spune critica. Si incep sa rasara imitatorii, fie ca se numesc POD, Adema (ceva mai tirziu), Alien Ant Farm, Fuel sau altfel, aplica cu succes reteta invatata de la KoRn, modificata sigur pe alocuri. Prin cel de-al patrulea album, Issues, KoRn va reusi sa sparga din nou tiparele, formatia adoptand de aceasta data un stil mult mai lucrat si o idee mai soft.. Prin melodii ca celebra Let's Get This Party Started [care de altfel este un bun exemplu de versuri de doi bani, dar interpretate genial] nu-metalul ajunge genul de muzica care poate fi ascultata la petreceri. Pe langa imitatori, apar totusi trupe ca System of a Down, Incubus sau Disturbed care se remarca prin ceva originalitate, dezvoltandu-se paralel cu trend-ul promovat de KoRn, fiecare o mica bijuterie in felul ei. Aparitia unui Linkin Park va constitui o importanta cotitura in istoria nu-metal-lui. Preluand ceva din Issues, LP va merge pe mana unui DJ profesionist si a ideii (rar experimentate in rock) de a folosi doi solisti vocali. Rezultatul este Hybrid Theory (Oct.24, 2000), un album bunicel ce produce insa o adevarata explozie [mai ales la noi in tara]. Alaturi de unii ulteriori imitatori (The Rasmus, the exemplu) vor fi imbratisati de Mtv, fiind incadrati in zona muzicii (aproape) Pop. In timp ce Limp Bizkit urmeaza si ei noua directie, KoRn se muta intr-un semi-anonimat. Un album excelent (poate putin spus), dar cu un nume predestinat: Untochables, care, greu de inteles, zace si acum neatins in rafturile multor supermarketuri. Uitand parca de sound-ul pe care ei l-au inventat, se apropie de tonalitatea unui industrial [pastrand proportiile nu-metal-istice] realizand ceva ce se aseamana mai mult cu hardcore atmosferic cu versuri de gotic. De data asta insa, nimeni nu i-a mai urmat... Apar Meteora (LP) si Results May Vary (LB) care nu mai aduc nimic nou si rock-ul parca pluteste (pentru a cata oara) in deriva . Take a Look in the Mirror este un album bunicel, putin cam comercial, cu un mesaj pozitiv, prin care Korn nu reusesc insa sa atraga niscaiva fani [imbecili, cel putin cei din Romania] cu videoclipul excelent (ca de altfel toate ale trupei) Did My Time.